Pentru relații mai bune

Ați întâlnit relații în care partenerii par că fac intenționat să se rănească, deși nu vor deloc să facă asta, în care pare că nu vor să înțeleagă ce spune celălalt, că ignoră pur și simplu ce spune cealaltă persoană, în care aceleași discuții se repetă iar și iar? Da, și eu, multe.

Cu toții ne dorim să avem relații în care să ne simțim în siguranță, protejați, valorizați, iubiți pentru ceea ce suntem, în armonie cu partenerul, cu valori, preferințe, nevoi știute, înțelese, acceptate si împlinite.

Cred că sunt foarte puține cuplurile în care armonia e de la sine, în care partenerii sunt atât de asemănători încât dacă se cunosc pe sine, îl cunosc și pe celălalt. Pentru restul însă e nevoie de efort pentru a se construi acea relație ce va rezista în timp, e nevoie de intenție și disponibilitate, de cunoaștere, înțelegere, de disciplină, de empatie, acceptare, investiție.

Din fericire avem la îndemână multe unelte în prezent care să ne ajute în această investiție conștientă de energie, timp, suflet. Astăzi vă voi prezenta două dintre ele, studiate și testate, pentru care garantez că vă vor ajuta să vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă și pe partener, să vă înțelegeți nevoile, să le aflați pe ale celuilalt și să identificați căi pentru a le împlini și pe unele și pe altele.

Primul este Mă mai iubești?, creat de Florin Alexandru de la Tikaboo. Despre Florin puteți afla mai multe aici. Florin a scris mai multe cărți și a creat mai multe jocuri deopotrivă de valoroase ca și acesta.

Recomand jocul ăsta cu putere tuturor celor care nu au știut sau nu au putut până acum să descopere sau au uitat sau mai vor să audă 😉 despre: ce anume vă place cel mai mult unul la altul, cum v-ar plăcea să fiți răsfățați, ce anume ați vrea să fie un pic altfel, ce vreți mai mult, șamd. Practic, jocul dezvoltat de Florin este un ghid minunat pentru autocunoaștere și cunoașterea partenerului. De ce cred că este util? Să fim sinceri, câți dintre noi am fost educați în spiritul autoreflecției și împărtășirii, câți dintre noi ne simțim confortabil să ne expunem vulnerabilitățile, câți dintre noi avem instalat obiceiul aprecierii, dar mai ales câți dintre noi dedicăm timp pentru a face exact asta? Ei bine, cu ajutorul acestui joc veți găsi motivația pentru a crea cadrul perfect și vă veți auzi, vă veți asculta, vă veți afla. Și în plus, e atât de haios că nu te poți opri după o rundă. Să vă spun câteva din sugestiile de miză din regulament 🙂 – cine „pierde” udă florile și îi întreabă și pe vecini dacă au flori de udat sau doarme la picioare. Iar alta amuzantă tare este legată de cine are o atitudine de sau chiar spune „Ți-am zis eu!” – acest jucător sau această jucătoare este obligat/ă sa posteze pe Facebook un mesaj în care anunță că începând din ziua respectivă se numește EGOIȚĂ 😀 😀 😀

Al doilea joc pe care vi-l recomand, poate nu la fel de jucăuș, dar la fel de voloros este Provocările lui Cupidon, creat de Andra Olarean. Despre Andra puteti afla aici sau aici. Mai are două unelte pe care le prețuiesc, dar despre care vă povestesc în altă zi.

Jocul Provocările lui Cupidon are niște cartonașe cu întrebări sau provocări pe care să le adresăm partenerului sau pe care să le îndeplinim. Găsesc acest joc valoros prin întrebările scormonitoare pe care le pui sau la care răspunzi (ex: Ce lucruri faci pentru a fi mai fericit/ă?, De ce ai nevoie când ajungi acasă după o zi grea și ești supărat/ă?, Ce te pasionează?, Ce te face să te simți iubit/ă?), dar și prin faptul că aproape fiecare cartonaș are notițe, recomandări de alte resurse valoroase, precum cartea Cele 5 limbaje ale iubirii de Gary Chapman. Iar Provocările sunt savuroase, jur 🙂 iată niște exemple: nu vorbiți o zi întreagă unul cu celălalt și încercați să vă înțelegeți prin semne, priviri și gesturi […]; dați cu zarul și cine are cifra mai mare primește un număr de striptease spontan, chiar acum […]. Da, Andra nu se ferește de zona sexualității, și bine face, este o parte importantă a relației despre care e firesc să vorbim.

Sper că v-am convins, mi-ar plăcea să știu că suntem cât mai mulți cei care ne dorim să trăim împliniți și ne folosim de instrumentele disponibile ca să și facem ceva petru țelul ăsta.

Mie deja mi s-a făcut poftă să joc, dacă n-aș fi singură acasă chiar acum, m-aș și juca 🙂 Poate mâine dimineață la cafea, diseară vedem Wild Wild Country 😉

Vă îmbrățișez ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.